|
Mercur este prima planeta a sistemului solar. Numele sau vine de la zeul roman al comerţului, inzestrat cu aripi la picioare si care, asemenea acestei planete pe bolta cereasca, se deplasa foarte repede. In mitologia greaca numele zeului este Hermes.
Are drept culoare violetul, metalul mercur, piatra pretioasa opalul. Planeta Mercur are o miscare retrograde si este considerata a-si asuma genul semnului in care se afla. Mercur guverneaza zodia gemenilor si zodia fecioarei, casa a III-a si
a VI-a, precum si ziua de miercuri.
Ideograma: Simbolul lui Mercur este o cruce - simbolul materiei - deasupra careia se afla un cerc al spiritului, iar pe acesta o semiluna reprezentand sufletul, cu capetele in sus, ca niste aripi.
Este o planeta neutra, simbolizand astfel, tineretea, comunicarea, fratii, surorile, vecinii, literatura, studiul, constientul, rationalul, invatamantul. Crucea are o linie orizontala, nivelul material, si una verticala, a destinului.
Ridicarea deasupra nivelului materiei implica un efort intelectual cu continut spiritual - cercul. Semiluna de deasupra este deschisa in sus, spre cer,
aratind deschiderea sufletului catre adevarurile superioare. Doua linii drepte si doua linii curbe dau lui Mercur un echilibru intre rational si emotional Mercurienii sunt indemanatici, intuitivi, buni oratori, au gratie si usurinta.
Au statura in general mica, organe sensibile plamanii. Reprezinta intelectul, comunicarea, miscarea, ratiunea. Se adapteaza evenimentelor, au aptitudini variate iar culoarea preferata este albastrul.
Calitatile pe care le genereaza sunt inteligenta, spiritul stiintific, elocventa, diplomatia.
Defectele: agitatia, siretenia, minciuna, criticul.
In tema natala, Mercur reprezinta facultatile intelectuale, expresia personala a individului, contactele sale, interesele, modul de comunicare.
|